Noul nostru coleg….ROBOTUL !

Avem un nou coleg, a început să dea o mâna de ajutor la partea de ambalare, o mână de ajutor puternică, de oțel, nu obosește deloc și îi place să se învârtească printre cutiile și paleții de CUIE faine….

Soluția pentru viitor este automatizarea, acest lucru este din ce în ce mai evident, din ce în ce mai prezent în zona industrială, dezvoltarea tehnologiilor a permis accesul robotizării în acțiuni care cu ceva timp în urmă păreau exclusiv dedicate omului. Am realizat ce înseamnă o mașină de ambalat cuie inteligentă, fără personal, apoi am văzut cum aceste cutii de cuie ambalate pot fi preluate de un braț robotic ce constituie paleții de cuie ordonat și eficient. Brațul robotic nu obosește, nu ia pauză, nu are concediu și nici nu este sensibil la virușii ce colindă lumea de azi…. El lucrează conștiincios, zi de zi , oră de oră, ridică fără probleme grupuri de cutii de 25 de kg, le așează pe palet și apoi trimite paleții finalizați spre depozitare. Este o plăcere să vezi cum lucrează, așteaptă cuminte ca banda rulantă să aducă cutiile ambalate, apoi le preia și cu o mișcare simplă le ridică și le depozitează în partea opusă, exact în locul în care trebuie să fie așezate,  perfect la locul lor și asta rând cu rând, nivel cu nivel. Mai mult de atât, noul nostru coleg lucrează pe două fluxuri , pe lângă cutiile de cuie vrac de 5 kg preia și cutiile de cuie în rolă de cca. 18 kg, pe care le așează separate pe linia lor, pe paleții lor, te uiți mirat ce îndemânare, când din stânga, când din dreapta, elegant și silențios trudește și înalță paleții de cuie vrac și cuie în rolă…. Așa da coleg, BINE AI VENIT printre noi !